Chestionare platite online

Chestionare platite online

duminică, martie 16, 2008

femeia perfecta


Sondaj de tot rîsul, despre “femeia perfectă”, realizat de un site de dating din Marea Britanie şi publicat de Telegraph. De unde l-a preluat Mediafaxul. Ia citiţi colea! :-)

Potrivit rezultatelor sondajului, la care au participat 66.000 de bărbaţi, actriţa Scarlett Johansson ar putea fi perfectă dacă nu ar câştiga atât de mulţi bani.



Bărbaţii au situat “ochii albaştri” pe primul loc în topul atributelor obligatorii, urmat de “păr lung blond” şi “purtarea ocazională a ochelarilor”.

Asta cu “purtarea ocazională a ochelarilor” mi-a plăcut cel mai tare! :-) În ce ocazii?

Inteligenţa nu constituie o prioritate, dar femeia trebuie “să arate bine”, “să aibă o personalitate excentrică” şi “să fie optimistă”. Doar 15% dintre bărbaţi s-ar întâlni cu o femeie pesimistă sau cinică.

Nu ni se spune ce înseamnă o “personalitate excentrică”. Oare dacă-ţi toarnă conţinutul farfuriei în cap, îţi pune dulceaţă în pantofi, îţi plasează o tarantulă în aşternut sau - mai simplu - îţi dă un brînci pe scări se numeşte că e excentrică?

În mod ideal, femeia trebuie să aibă maşină proprie, printre mărcile preferate numărându-se Ford Ka şi Mazda MX5, să-i placă cluburile de noapte, ieşirile în bar şi restaurante.

De la Ford Ka, la Mazda MX5 e cam mare distanţa. Un sondaj anterior, făcut însă printre femei, spunea că maşina bărbatului ideal e Mercedesul. Ce căsnicie fericită ar avea Ford Ka şi Mercedes!

Este important ca ea să iubească animalele, să nu fumeze şi să bea alcool doar ocazional. Profesia ideală ar fi cea de soră medicală sau specialist PR.

Soră medicală? De unde se vede că bărbaţii englezi sînt foarte marcaţi de fanteziile pe care le vînd filmele XXX (sau filmele XXX se iau după fanteziile lor). O injecţie mică la domnu’?

Brancusi, preferatul internautilor!


Este vorba de faptul că o celebră galerie de artă din Marea Britanie, Saatchi, a iniţiat pe site-ul ei un top al primilor 500 de artişti ai secolului 20, bazat pe voturile internauţilor, şi că Brâncuşi se află, detaşat, pe primul loc.

Puteţi să votaţi şi voi aici! http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/

bun ii vinu gurghiuliu !



Murfatlar a urcat România pe podiumul mondialului de vinuri de la Paris, Vinalies Internationales, prin câstigarea a doua medalii, una de aur si una de argint. Vinalies Internationales este unul dintre cele mai importante concursuri internationale de vinuri care se organizeaza anual în Franta sub auspiciile Uniunii Internationale a Oenologilor si ale Federatiei Mondiale a Concursurilor Internationale de Vinuri si Bauturi Alcoolice.
Singurul si unicul vin licoros din România, Lacrima lui Ovidiu de 12 ani, a fost apreciat de catre exigentul juriu cu cel mai mare punctaj la categoria vinurilor licoroase, primind medalia de aur.
« A primi medalia de aur pentru Lacrima lui Ovidiu, este o încântare pentru Murfatlar, mai ales ca în competitie ne-am luptat cu tari unde vinul licoros are o traditie mult mai îndelungata. Totusi, am demonstrat prin crearea acestui deja faimos vin licoros, ca la Murfatlar totul e posibil când ai struguri si oameni ca ai nostri » a declarat Cosmin Popescu, administrator Murfatlar România.
Lacrima lui Ovidiu 12 a câstigat de-a lungul timpului alte doua medalii de aur, una la mondialul vinurilor de la Bruxelles, iar cea de-a doua la concursul « Vino Ljubljana ».
Medalia de argint a fost câstigata de tânarul vin Conu’ Alecu Muscat Ottonel din productia anului 2007. Murfatlar a anuntat înca de la sfârsitul culesului ca anul 2007 va fi un an extraordinar. Aceasta medalie este prima pe care un vin din productia anului 2007 îl primeste si credem ca distinctiile nu se vor opri aici.
Murfatlar România raspunde ca în fiecare an provocarii de a participa în competitie cu cele mai bune vinuri din intreaga lume, numai în 2007 câstigând 11 medalii la concursurile internationale de vin. Concursul Muscats-Du-Monde, Muscat Ottonel Zestrea medalie de aur, Concursul Mondial de la Bruxelles, 3Hectare Chardonnay medalie de argint, Chardonnay Du Monde, Ferma Noua Chardonnay, medalie de bronz, Chisinau Wines&Spirits Contest, argint si bronz, Concursul Citadellesduvin cu 6 trofee de excelenta, sunt doar câteva dintre medaliile acordate vinului Murfatlar. Pâna în acest moment Murfatlar a reusit sa reuneasca într-un portofoliu impresionant peste 170 de medalii.
#####
Murfatlar este de patru ani lider al pietei autohtone de vin, timp în care s-a detasat categoric de ceilalti producatori prin sumele investite în tehnologie, prin numarul de branduri lansate pe piata si prin investitiile facute în studii de piata. Cifra de afaceri realizata de compania Murfatlar în 2007 a fost de 42 milioane de euro, obiectivul pentru anul 2008 fiind de 50 milioane de euro.

Popularitate: 2%